14 decembrie 2015

Cum cauti oportunitati sigure de investitie

Cei mai destepti oameni de stiinta spun ca a porni o noua afacere este o loterie. Gasirea de oportunitati este nu un proces ci o activitate haotica. Iar oportunitatea nu este totul. Mediul economic este turbulent iar factorii interni si externi care pot actiona in defavoarea succesului oportunitatii sunt foarte multi si imprevizibili. Reusesc putine afaceri din totalul de incercari iar majoritatea isi dobandesc succesul pe seama unor elemente care nu au fost luate in calcul de initiatorii afacerii. Hazardul isi face asadar treaba si potriveste toti parametrii necesari succesului fara sa tina seama de actiunile antreprenorilor.

Creierul uman este o masinarie care poate lucra cu un set mic de informatii la un anumit moment. Daca vrei sa schimbi o activitate cu alta din alt domeniu creierul are nevoie de un timp pentru a descarca memoria din ceea ce facea inainte si a incarca alt set de date. Multi antreprenori au experimentat senzatia ca un nou business inseamna foarte multa munca pe domenii diverse, iar trecerea de la o activitate la alta ii face neperformanti, nu se pot concentra si nu pot lua in calcul toate variabilele pentru a indeplini sarcinile la nivelul de calitate dorit. Oricat de mult ar munci, antreprenorii pierd lucruri din vedere, iar atunci cand au succes se intampla ca lucrurile ignorate sa fie neimportante, deja setate in favoarea lor, ori sa se intample evenimente de la sine care sa duca compania in directia dorita.

Multi oameni de afaceri pot spune ca de-abia cand activitatea a intrat pe o linie stabila au avut timp sa reflecte la propria afacere si sa inteleaga de ce a functionat. Toate acestea ne spun ca in afaceri ai nevoie de mult noroc. Stiind asta, anumite organizatii si-au dezvoltat scheme prin care sa castige orice s-ar intampla:

1. Statul
Clasa politica si companiile lor intotdeauna vor avea succes pentru ca incaseaza bani din afacerile care reusesc pe piata. Aceasta organizatie percepe tribut de la companiile norocoase care prind la public.

2. Bancile
Aceste organizatii castiga garantat pentru ca sunt sustinute de stat. Castiga prin dobanda, prin faptul ca au voie sa creeze bani din nimic.

3. Incubatoarele de afaceri
Acest tip de organizatie este ceva mai recenta pe piata si isi bazeaza castigurile pe seama startup-urilor care prind tractiune si se dovedesc valoroase, insa au nevoie de bani si know-how. Aceste incubatoare lasa statistica sa functioneze, analizeaza mii de startupuri si investesc doar in cele care sunt viabile.

4. Parcurile de cercetare si dezvoltare
Aceste parcuri sunt adevarate atractii pentru oamenii de stiinta care au tot luxul la indemana in materie tehnologica pentru a cerceta si inova pentru marile corporatii. Parcurile inovationale sunt finantate de colosi pentru a-si asigura continuitatea si avantajul fata de amenintarile din mediul politic, social, financiar, etc. Prin oameni de stiinta de top si inovatii continue companiile mari controleaza hazardul, isi mentin prezenta pe piata sau creaza noi companii cu succes instant (deoarece rezolva probleme imposibil de atacat pana atunci).

5. Aranjamentele si ilegalitatile
Succes instant mai au si aranjamentele ilegale dintre diverse entitati care doresc crearea de noi nise de piata. De exemplu mafiile din diverse industrii care mentin preturi, exploateaza tari si oameni, polueaza, fura. In general ceea ce este ilegal este o portita de care profita anumite organizatii sau persoane pentru a face bani intr-un mod sigur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariu

Postări populare