Cum va evolua scoala si antrepriza in 20 ani

Acum 100 de ani erau foarte rari si apreciati cei care aveau 4 clase, adica scoala primara. In cateva zeci de ani, a avea 4 clase nu mai era o raritate. Erau apreciati doar cei cu 8 clase, care erau si importanti in societate. Peste alte cateva zeci de ani, a avea 8 clase devenise un standard, iar a avea o diploma de liceu era o raritate, iar cei cu liceul deveneau ingineri. Peste alte cateva zeci de ani, liceul devenea un standard si era nevoie de facultate pentru a deveni ingineri si a te diferentia de majoritate. Peste o scurta perioada de timp, nici facultatea nu mai era un diferentiator deoarece toti aveau una. Diferenta era facuta de certificari, doctorate, studii in strainatate. In zilele noastre nici acestea nu mai fac diferenta dintre candidati, ci experienta. Trecem printr-o criza in care scoala nu mai este un diferentiator, deoarece este usor sa obtii o diploma de facultate, o certificare extrascolara, toate datorita goanei dupa profit a emitentilor de hartii stampilate. Angajatorii nu mai stiu pe cine sa angajeze, nu mai au incredere in sistemul scolar, s-au saturat sa angajeze oameni nepregatiti. Iar eu, daca invat pe barba mea, timpul si banii mei, in acelasi timp sunt rar pe piata iar cerere exista destula, e logic ca meseria sa devina una de meserias, consultant, liberala.

Unii angajatori au inceput sa lase deoparte pretentiile scolare si angajeaza oameni validati in domeniu, cu experienta si seriosi. Insa asta nu este noua formula de diferentiere deoarece azi experienta e imposibil de a fi dobandita deoarece a trecut valul cand se angaja fara experienta. Experienta se poate dobandi doar pe cheltuiala proprie, proiecte finantate din buzunar, munca voluntara. Scoala, daca nu va ridica stafeta si va produce mai putini licentiati, se va autodistruge. Vom ajunge ca la inceputuri. Cizmarul, croitorul, tamplarul, fierarul, toti detineau know-how si erau proprii patroni. Asa vor ajunge viitorii angajati, daca scoala nu va oferi diferentiere. Vor exista meseriasi in loc de angajati, iar companiile vor avea o legatura de antrepriza cu acesti meseriasi. Ii vor trata ca pe subcontractori, cu clauze si intelegeri, program liber, sume mai mari.

O mare parte din vina crizei economice actuale o poarta sistemul de invatamant. Bula s-a spart cand toti erau eligibili sa ocupe un post in serviciile inalte, de birou. Nu, cu toata tehnica, inca nu am ajuns acolo. Nu, nu tehnologia e de vina fiindca a distrus locurile de munca a celor necalificati si i-a fortat sa urmeze scoli pentru a se angaja la birouri. De vina sunt oamenii, pentru ca toti vor sa scape de munca de jos. Aici trebuia sa intervina sistemul de invatamant si le dea peste nas cu examene de capacitate bine structurate si create ca doar putini sa le treaca. Altfel, societatea se autoregleaza si vom ajunge dupa cum spuneam, meseriasi in loc de angajati.

Diferenta dintre certificarile PMP, ITIL si COBIT

Sistemul educational nu mai pregateste de mult oameni care sa nu necesite si alte cunostinte la angajare. Inainte o facea cu brio, deoarece cunostintele necesare ale vremii erau putine. Astazi, know-how-ul necesar in piata a depasit ceea ce crede statul ca trebuie invatat. Pe de alta parte, au aparut multe super-specializari in industrie pe care scoala nu le poate acoperi. Asa au aparut certificarile pentru specialisti.

Exista o doza de certificari. Intrebarea este: pe care certificare sa o insusesc prima? Multi fac greseala sa se certifice in cele mai cerute si cele mai mult detinute certificari de pe piata fara sa studieze daca este ceea ce au nevoie pentru drumul pe care vor mearga. Defapt, nu prea au un drum bine stabilit.

Sa luam exemplul IT-ului. Exista PMP, ITIL, COBIT si multe altele. Foarte multi nu vad diferenta dintre ele. Altii le recomanda pe toate unei singure persoane. E gresit. Companiile au nevoie de angajati cu toate aceste certificari, nu persoana in sine:
- PMP este o certificare care se adreseaza line management-ului, adica management de proiect (de operatii)
- ITIL este o certificare pentru middle management
- COBIT este o certificare pentru top management

Se observa cum cele trei sunt total diferite si scopul lor este ca diversi actori din organizatie sa detina certificarea corespunzatoare.

Job - sa facem ce ne dorim sau ce ne pricepem cel mai bine?

Am intalnit acum cativa ani un recrutor/manager care mi-a luat un interviu pentru o pozitie care s-a dovedit (din intrebarile mele) a fi altceva decat ce era scris in anuntul initial. Compania cauta oameni inteligenti cu competente multiple in mai multe domenii (business analyst + project manager + software developer), insa functia era una majoritar operationala iar salariul unul mic raportat la cerinte. Dupa angajare, as fi condus un proiect din toate cele trei puncte, efortul majoritar fiind cel de software development, si destul de rar contact cu clientii si analiza de business. Proiectele erau mari si necesitau o indelunga dezvoltare urmata de integrare si suport la nevoie. "All in one", adica tot ciclul de viata al produsului sub grija unei singure persoane care raporta unui directoras cu actiuni in firma.

Nu asa erau descrise lucrurile in oferta de angajare. Erau descrise pe larg si accentuate doar partile atractive si frumoase ale postului, cum ar fi analiza de business si managementul proiectului, lasand printre randuri o propozitie vaga din care nu se intelegea clar ca tot respectivul candidat trebuia sa dezvolte solutia finala si ca acest efort era majoritar.

Fiindca voiam sa fac tranzitia de la operational catre management, am refuzat politicos oferta. Un mare plus pentru mine ca am putut sa descos angajatorul si sa aflu cum se petrec defapt lucrurile in compania respectiva. La auzul refuzului, angajatorul, marcat de cunostintele pe care le aveam si de potrivirea cu rolul respectiv, a exclamat "Pacat de abilitatile tale tehnice! Esti un foarte bun programator si poti urma o cale gresita mergand spre management. Poti da cu piciorul unei nise unde te pricepi cu adevarat, si unde te poti dezvolta frumos in continuare!"

A fost de ajuns ca sa inteleg ca interesul companiilor nu este acela ca eu sa cresc personal si profesional, ci doar tehnic pentru a rezolva probleme complicate in timp cat mai scurt, toate spre un profit cat mai mare pentru ele. De atunci mi-am intarit si mai mult credinta ca am ales sa fac mutarea corecta in cariera, si anume spre management. Nu trebuie sa continui cu ceea ce ma pricep cel mai bine daca nu imi mai face placere. Chiar daca sunt expert intr-un domeniu, si fac un lucru mai bine decat altele, exista domenii ce imi aduc mai multa satisfactie chiar daca nu sunt domeniile mele forte.

Concluzia la care am ajuns cred ca este valabila pentru toti. Exista un moment in viata cand dorim sa ne schimbam activitatea. Faptul ca nu stim mai nimic despre noile activitati nu trebuie sa fie o piedica. Avem ca piedica si tendinta de a face in continuare ceea ce stim cel mai bine, si este nevoie de o lupta pentru a invata si a parcurge un drum ce nu l-am mai parcurs poate din adolescenta. Cei slabi se intorc la ce pot face cel mai bine, iar cei mai slabi dintre cei mai slabi nu pornesc deloc la drum. Cei tari depun efort si timp pentru a invata/cunoaste/perfectiona pentru ca stiu ca locul lor e altundeva.

Diferenta dintre oamenii de la baza piramidei si cei din top este dorinta si actiunea continua de a se dezvolta, de a creste, iar modalitatile de a face asta sunt invatarea si efortul continuu. Nu este suficient sa ne dorim, sa fim inteligenti. Este nevoie sa fim destepti si in acelasi timp sa depunem un efort considerabil pentru a creste, ceea ce putini sunt dispusi sa faca.

Ce trebuie sa facem cu solutiile dupa ce le descoperim

In viata de zi cu zi si mai ales la locul de munca suntem bombardati cu informatii. Diverse surse ne solicita, si datorita intereselor avem de luat decizii si solutii de cautat. Rezolvam probleme simple din instinct, iar la cele mai grele ne straduim pana gasim solutia satisfacatoare. Dupa ce aplicam solutiile, le arhivam si le refolosim atunci cand avem de rezolvat o problema asemanatoare.

Cei mai multi oameni, dupa ce au gasit o solutie cat de cat buna, se opresc asupra ei si o refolosesc timp indelungat. Acest mod de actiune nu m-a definit niciodata. Dupa ce gandeam o solutie, aveam doua moduri de actiune, in functie de timpul pe care il aveam la dispozitie:
- nu aveam timp, asa ca aplicam solutia imediat
- aveam timp, si cautam o solutie si mai buna pe care sa o aplic

In final, urma sa am o solutie plus aplicarea ei ca sa rezolv problema. Dupa fiecare aplicare, oricat de buna ar fi fost solutia, ma indoiam constant de perfectiunea ei. Asa ca, la urmatoare necesitate de aplicare, rezervam un timp pentru a imbunatati solutia anterioara, sau pentru a gasi noi solutii. Defapt, imi placea sa pierd timp redefinind solutiile, gaseam placere in a face lucrurile intr-un mod mult mai bun.

Deci, ce facem cu solutiile dupa ce le descoperim? Le aplicam si le imbunatatim continuu. Este un proces care ne asigura continuitate si mentinere intr-o piata dinamica. Gasirea unei solutii mai bune implica cercetare, ceea ce aduce cu sine conectare la tendinte si ultimele descoperiri din domeniu, ceea ce ne asigura totodata, dupa cum spuneam, si mentinerea avantajului concurential personal sau in afaceri.

Trebuie sa avem in vedere si un alt aspect. O solutie poate implica factori tehnici, procese, functii, capabilitati. Daca ne concentram prea mult pe factorii care definesc solutia, s-ar putea sa pierdem din vedere motivul pentru care cautam defapt o solutie, si astfel ne departam de scopul de a gasi solutia cea mai eficienta. In companiile mari acest lucru se rezolva avand roluri diferite: owneri, manageri operationali si doers. Insa in particular, in lucrul individual, voiam sa atrag atentia ca acest lucru este mai greu de administrat, si primul pas incepe cu a constientiza existenta riscului.