25 septembrie 2015

Metoda corecta de executie a unui produs

Dupa etapa haotica, creativa (care nu poate fi incadrata intr-un proces) de gasire a ideilor pentru un nou produs vine etapa de validare in care presupusele probleme\nevoi acoperite sunt confruntate cu clientii potentiali. Aceste doua etape sunt necesare pentru produsele inovative, pe o piata sau nisa inexistente, si nu sunt de folos pe o piata in crestere sau matura unde competitia exista si nevoile sunt cunoscute.

Daca totul decurge bine, urmatoarea etapa este cea de executie. Pe directia inovativa este nevoie de multa testare si pivotare cu o executie agila, iar pe directia pietelor existente este nevoie de o executie buna cu inglobarea unor avantaje competitive concrete.

Aceasta etapa de executie trebuie abordata cu grija pentru mai multe dimensiuni ale produsului, din perspectiva fiecarui departament organizational si cu atat mai mult din perspectiva clientului: tehnic sau productie, marketing, vanzari, suport, business, financiar, operabilitate. Sunt de parere ca in prezent se pot crea afaceri de succes numai daca se depune efortul si timpul necesar pentru a crea un produs de calitate din multe puncte de vedere (beneficiar, utilizatori, parteneri, creditori, actionari), la un pret care sa permita obtinerea de valoare atat pentru client cat si pentru business.

Executia unui produs nu trebuie grabita, cu atat mai mult nu trebuie inceputa productia fara sa fie lamurite toate aspectele. Cea mai buna abordare este cea de la varf spre baza, adica de la beneficii pentru clienti, uzabilitate pentru utilizatori si abia la final, bazate pe celelalte doua, modalitati tehnice de rezolvare.

Multe startupuri incearca sa rezolve ceea ce nu inteleg in totalitate. Sau pleaca de la o rezolvare tehnica in cautarea unei probleme de solutionat. Abordarea corecta insa trebuie sa urmeze consecutiv, cum spuneam:

1. Definirea beneficiilor
Nivelul: CEO, antreprenor, manager general
Se incepe cu intelegerea beneficiilor pe care le vor obtine clientii, anume ce castiga contra valorii platite, sau mai bine spus, ce pierd fara utilizarea produsului. Pentru companii beneficiile au trei dimensiuni: beneficii pentru afacerea ta, beneficii pentru angajati si beneficii pentru clientii.

2. Definirea uzabilitatii operationale
Nivelul: director, manager functional, manager produs
Beneficiile se obtin prin folosirea sau consumarea produsului. Aceasta folosinta se face de catre departamentele operationale care trebuie sa fie eficiente, ceea ce inseamna ca produsul trebuie sa fie intuitiv, simplu, rapid, sa functioneze fara intreruperi. In aceasta etapa se definesc toate functiile, modalitatile, componentele, proprietatile, atributiile si detaliile din punct de vedere operational al produsului astfel incat sa fie indeplinite toate beneficiile din prima etapa. Un mockup nefunctional care sa evidentieze deciziile luate este obligatoriu.

3. Planificarea tehnica
Nivelul: manager proiect, manager tehnic, arhitect
Aceasta etapa cuprinde schite, planuri, arhitectura, unelte si materiale folosite, modalitati de productie si tot ceea ce este necesar pentru munca efectiva de productie. Toate acestea se construiesc si se aleg in asa fel incat toate cerintele operationale isi gasesc o rezolvare tehnica eleganta, care se poate reproduce la scara mare, usor de modificat.

4. Executia tehnica
Nivelul: executor, leader echipa
Etapa in care munca si supravegherea costurilor si a calitatii sunt activitati principale. Efortul depus trebuie sa livreze rezultatele asteptate din etapa de planificare tehnica.

Exemple de companii care nu cunosc, ca sa nu spun ca nu respecta aceste etape, sunt destule. De aceea si gradul mare de investitii care nu produc profit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariu

Postări populare