05 aprilie 2015

Comutarea intre leader\manager si membru al echipei

Sunt multe companii care, zic ele, din cauza mediului concurential si al dinamicitatii pietei, au nevoie de specialisti care 50% din timp sa fie membri ai echipei, iar 50% sa fie leaderi\manageri. Altele spun ca procentele ar trebui balansate la 30% cu 70%. Personal, cred ca procentele trebuie sa fie de 100% pentru fiecare rol, cu personaje diferite pe fiecare rol in parte.

De ce vor companiile roluri de conducere dar si de executie in acelasi personaj:
- economisesc bani pentru ca platesc 1 om in loc de 2
- este un mod de a motiva specialistii buni sa ramana in companie

Daca insa intrebi un manager de resurse umane de ce nu exista persoane separate pentru aceste roluri, iti va spune ca nevoile companiei nu sunt atat de mari ca sa necesite oameni dedicati, sau ca au planuri de viitor cu persoana respectiva si o pregatesc pentru rolul de manager\leader full time. Lucruri care nu sunt adevarate. Vor doar sa faca lucruri mari si au impresia ca acest lucru se face doar cu munca bruta directa. Nu inteleg valoarea adaugata de un management performant, care isi merita de zeci de ori orice ban primit.

De ce cred ca e nevoie de persoane dedicate pe fiecare rol?

Fiindca nu poti excela in nici unul din roluri
Cand comuti frecvent intre roluri, nu vei fi bun in nici unul din ele. Din experienta stiu ca e imposibil sa lucrezi 70% din timp neintrerupt pe taskuri de management si 30% pe taskuri de membru al echipei. Esti nevoit sa comuti de foarte multe ori, iar intreruperea nu te lasa sa ai continuitatea necesara pentru a-ti intelege meseria. Vei face greseli, vei fi ineficient, vei fi confuz.

Fiindca e obositor sa schimbi rolurile
Frecventa schimbare intre roluri nu aduce doar confuzie si greseli ci si oboseala. Un om obosit este un om care nu mai poate munci, nu mai poate lua decizii bune, nu mai poate comunica, nu mai poate raporta, nu mai poate controla, nu mai are chef sa faciliteze munca echipei.

Fiindca incepi sa nu mai observi obiectivele proiectului
Cand functionezi ca membru al echipei incepi sa te afunzi in detalii. Mai intai iti descarci memoria si o incarci cu date pe cazuri speciale. La finalul activitatii ai o minte incarcata cu concepte tehnice si probleme la nivel micro. Pentru o lunga perioada pur si simplu nu mai vezi obiectivele proiectului, nu mai intelegi scopul final. De-abia dupa ce golesti memoria si o reincarci cu date macro vei incepe sa devii eficace. Dar acesta este un proces anevoios care consuma energia si scade eficienta.

Fiindca e nevoie de o minte odihnita pentru a veni cu solutii
Doar o minte odihnita poate veni cu solutii alternative, cu idei bune. Daca iti consumi energia si te afunzi in detalii micro vei sfarsi cu o minte obosita care nu poate veni cu solutii alternative la problemele proiectului.

Fiindca este nevoie de o minte care sa priveasca lucrurile din afara
Cat timp vei face parte din echipa proiectului, il vei privi din interior, impreuna cu toate problemele micro si constrangerile care rezulta de aici. Daca nu esti implicat in dezvoltarea proiectului vei incepe sa-l privesti din perspectiva utilizatorului final, iar ideile bune vor incepe sa curga.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariu

Postări populare