26 iunie 2015

Cine creaza bani falsi

Actualul sistem financiar este nesustenabil si o criza mondiala este iminenta. O spun pentru ca sistemul este astfel conceput incat sa poata fi controlat de o mana de oameni, si sta la discretia acestora sa il mentina functional sau sa-l prabuseasca, dupa cum au acestia nevoie pentru atingerea unor teluri personale.

Nu sunt extremist sau sustinator al teoriei conspiratiei, insa altfel nu imi pot explica adoptarea globala a unui sistem imperfect, cand exista altele mult mai bune, sustenabile, care sa nu duca la maximizarea profitului ci la maximizarea beneficiilor sociale si in acelasi timp sa permita organizatiilor si indivizilor sa se mentina intr-o stare de prosperitate. Nu am un astfel de sistem la indemana pentru a-l explica dar avem oameni foarte destepti care pot fi accesati pentru crearea unor astfel de sisteme.

Toate problemele pleaca de la scopul companiilor: maximizarea profitului. Adica a venit cineva si a spus "aveti voie si e bine sa fiti lacomi". Tot acel cineva a venit si a spus "aveti voie sa creati bani din nimic" pe care eu ii numesc bani falsi, bani fara acoperire in lumea reala. Si a mai spus "aveti voie sa cresteti oricat" adica fara limita de profit, marime si sectoare penetrate. Din cauza acestor trei libertati, care in prezent s-au adoptat la nivel planetar prin globalizare, sistemul financiar-economic nu este sustenabil si se va autodistruge.

Cine creaza bani falsi si cum:

1. Companiile
Nu ai fi crezut, nu ? Tu stii ca firmele creaza valoare, utilitate pe care o ofera pe piata. Tu stii ca firmele au un rol economic, de specializare, si astfel se obtin economii la nivel macroeconomic. Tu stii ca firmele combina factorii de productie astfel incat rezista pe piata doar cele mai eficiente in obtinerea de bunuri cu costurile cele mai mici si preturile cele mai bune. Cum imi permit sa vin si sa sustin: companiile creaza bani falsi, din nimic ?

Companiile creaza bani falsi pentru ca in pretul final al produselor se regasesc: costurile, valoarea serviciului sau valoarea reala adaugata si... o suma de bani fara acoperire pe care companiile ii atrag de partea lor fara sa ii merite. Deci atunci cand cumperi un produs platesti un pret, iar in pret se regasesc: costuri, valoarea serviciului si banii falsi. Costurile reprezinta suma de bani pentru a produce acel bun, valoarea serviciului reprezinta suma de bani dintre costul producatorului si costul personal daca ai fi produs singur acel bun, iar banii falsi reprezinta bani din pretul produsului care nu sunt justificati prin activitatea economica.

Faptul ca firmele au voie sa seteze orice pret doresc, dincolo de valoarea reala a produselor, este tocmai mecanismul prin care se creaza bani falsi. Cand vinzi ceva mai scump decat valoarea lui reala atunci atragi de partea ta o suma de bani nemeritata si creezi un gol de saracie in societate, pentru ca tu prin acei bani castigati gratis poti cumpara lucruri pe care altii le muncesc.

Asadar, companiile prin sistemul financiar actual au voie sa saraceasca societatea, echivalent cu a avea voie sa stochezi in conturi munca inca neprestata de societate. Au voie sa le ia oamenilor banii munciti, pe gratis, si sa ii puna din nou la munca pentru ca ei sa-si refaca iarasi aceiasi bani pe care ele le-au luat. Asta e sistemul financiar, ai voie sa creezi valoare din nimic, deci bani falsi.

2. Bancile
Toata lumea stie ca oamenii depun bani la banci iar pe baza acelor bani ele au voie sa imprumute o suma de 10 ori mai mare. In felul acesta se creaza bani falsi, fara acoperire. Ceea ce face banca este sa dea bani tipariti fara acoperire pentru care oamenii vor munci pentru a-i returna. Deci au voie sa ia din munca inca neprestata a oamenilor o parte nemeritata.

3. Guvernele
Guvernele pot tipari bani prin bancile nationale, bani falsi dealtfel, fara acoperire. Astfel de bani se tiparesc cu diverse ocazii, pentru redresarea economiei, etc.

4. Falsificatorii
Falsificatorii de bancnote si monede creaza sume de bani fara acoperire, bani falsi care pot cumpara munca fara sa o merite. Banii falsi creati de companii, banci si guverne reprezinta cai legale de a fura munca oamenilor, pe cand falsificatorii sunt inca in ilegalitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariu

Postări populare