Problema societatii noastre este supraestimarea valorii produselor

Am construit o societate civilizata in care niciodata nu te multumesti cu cat ai si vrei mai mult. Nu, fals. Da, vrem mai mult, dar stiti de ce? Vrem sa atingem nivelul de timp liber, lipsa de griji si indestulare pe care il au gospodariile muncitoare de la tara. Eu am trait la tara in copilarie si stiu ca oamenii desi munceau, aveau mai mult timp liber decat muncitorii din marile orase, aveau mai multe produse naturale pe care le puteau savura, si erau mult mai lipsiti de griji decat cei de la oras. Timpul trecea altfel si simteai rostul vietii. Natura te intarea fizic si psihic astfel ca nebuniile din oras erau lucruri de neinteles, ceea ce si sunt pentru un om normal.

Saracia de la tara nu este saracie. Este natura insasi. Viata de la tara, aparent grea si salbatica este viata in modul ei natural in care ne-a fost dat sa traim. Si o putem indura. Suntem creati special sa traim la tara. Nu sa putem, nici sa supravietuim, ci sa traim. Mediul normal pentru om. Lipsa tuturor produselor artificiale, create de om prin productie de masa, nu este o pierdere. Omul este creat pentru contact direct cu natura. Minim, se accepta acele produse manuite de mesterii satului. Senzationalul satului este ca oricat de putin ai avea, iti ajunge.

Viata din orase este mediul artificial, si pe buna dreptate, mediul artificial de supravietuire. Aglomeratia genereaza temeri, defalcari psihice, presiuni sociale grave. Aici simti pana la os ca trebuie sa supravietuiesti. Paradoxul orasului este ca oricat de mult ai avea, nu iti ajunge. Acest lucru te tine in priza permanent, intr-o stare de autodepasire. Este un paradox pentru ca desi produci multi bani care la sat ar fi insemnat traiul pentru o vesnicie, preturile bunurilor de la oras sunt foarte mari raportate la valoarea reala pe care o au.

Ce se intampla? Sunt supraevaluate valorile bunurilor. De exemplu, la tara, pe vremuri, daca aveam nevoie de incaltari sau haine, sau un serviciu medical, exista un om pregatit care ma taxa putin peste echivalentul hranei pe care el ar fi putut-o produce in timpul pierdut cu mine. Cam asta era curentul de gandire la tara. Daca ma inchiriezi, ma platesti ceva mai mult decat as fi putut sa fac eu singur pentru mine, dar nu foarte mult.

La oras insa, daca vrem un serviciu sau un produs, echivaleaza cu inchiriatul firmei ca sa imi produca ceea ce vreau. La final obtin un produs care costa triplu decat i-a luat firmei respective sa il produca. Chiar daca la final obtin un produs calitativ mult mai bun decat ce mi-ar putea da meseriasii de la tara, pretul platit depaseste de cateva ori valoarea reala.

De aceea, desi castigam multi bani la oras, nu economisim aproape nimic. Totul este supraevaluat. Da, toate sunt scumpe deoarece firmele au costuri, angajati, si trebuie sa obtina si profit si sa mai plateasca si taxe. Dar fata de sistemul de la tara, chiar obtinem vreun beneficiu creand un mediu artificial si apasator, muncind si consumand produse supraevaluate, iar la final neavand nici libertatea naturala, nici lipsa de rate la banci, nici mangaierea soarelui, nici adierea vantului, nici taria aerului curat, nici gustul apei de izvor, nici ciripitul pasarelelor, nici fosnetul padurii?